Care este filozofia care sta la baza Kaisendo?
În opinia noastră, nu există nici o artă marțială mai bună decât alta, superioritatea constă în cel care domină.
Am constatat că, de multe ori, mulți dintre cei care predau tehnici de apărare sunt departe de realitatea obiectivă, iar practicantul care se confruntă cu o luptă nu poate aplica tehnicile învățate, acele tehnici fiind bune doar în imaginația celor care le predau pentru a uimi neinițiații.
Suntem familiarizați cu multe cazuri de instructori cu centură neagră în dojo, dar cu o pregătire mediocră în lupte de stradă, și care nu se simt siguri de tehnica lor pentru a iniția anihilarea unui element ostil sau angajarea într-un proces de autoapărare pentru o altă persoană aflată în dificultate.
Pe de altă parte, trebuie știut că cel ce se angajează într-o eventuală altercație trebuie să fie calificat într-o artă de luptă. Aceasta să aibă o mare determinare, spirit de sacrificiu, o pregătire fizică și psihologică adecvată, dar și mulți ani de pregătire în sala de antrenament.
Mulți profesori predau o varietate de tehnici de autoapărare, dar uită să adapteze tehnicile predate la pregătirea fizică și capacitățile psihologice ale studentului, să perfecționeze cele mai bune tehnici care se potrivesc cu profilul acestuia, astfel încât acesta să dezvolte un eficient și personal sistem de autoapărare care să ducă la un rezultat optim pentru orice atac fizic din stradă.
Sistemul Kaisendo este conceput ca o artă de luptă, un sistem de apărare „Self defence”, care pregătește studentul pentru autoapărare, pentru a fi capabil să neutralizeze acțiunea agresivă pe termen scurt, fără a necesita o zestre mare de calități fizice.
Care este disciplina unui Kaisendoka?
Se crede că, în general, practicanții de arte marțiale sunt foarte disciplinați și mulți cred că aceasta este din cauza regulilor stricte din Dojo. Aceasta este adevărat pentru că unele școli sunt mai militaroase decât altele, scopul unei astfel de discipline fiind de a asigura un mediu sănătos și a forma o conduită de respect adecvată. Prin crearea unui mediu propice de învățare se pot face pași mari în progresul îmbunătățirii personale. Stima de sine este natura și cadrul filosofiei Kaisendo, acestea garantând pentru oricine dezvoltarea și perfecționarea spre un grad ridicat de control personal, care va aduce bucuria unor rezultate deosebite.
Studentul trebuie să-și întărească voința de a merge la cursuri, de a fi receptiv și devotat profesorului său, de a fi deschis progresului și a-și crea o atitudine personală remarcabilă pentru el și cei din jurul său atât în Dojo cât și în afara lui. Acesta-și va crea un nou tip de viață care poate deveni permanent, prin munca sa și progresul gradual. Disciplinarea unui Kaisendoka nu are nevoie de un regim dur sau rigid, nenatural, ci dimpotrivă avem nevoie de un suport echilibrat din punct de vedere emoțional, de dorința permanentă de cunoaștere, experimentare și acumulare de noi cunoștințe. De asemenea, avem nevoie de echilibru și o structură fizică integră și armonioasă de înțelegere și moderație, care va crea un practicant de autoapărare autentic.
Dorința personală și individuală de cunoaștere, de inspirație din filosofia ezoterică, a călugărilor budiști și a conceptelor ZEN, nu poate face decât să ne ofere un imens program de studiu pentru a descoperi adevărul și iluminarea, aceasta fără a obliga sau influența pe cineva să aleagă o viață ascetică de călugăr. Kaisendoka nu este instruit să atace în mod nejustificat pe cineva, dar nici să aibă o atitudine pasivă în cazul unei situații conflictuale când o persoană este agresată și-i este pusă în pericol integritatea personală. Kaisendoka trăiește aprofundat în studiul modului de a controla și a folosi corpul său, cunoștințele sale, procesul de gândire și emoțiile personale pentru un proces de apărare și autoapărare împotriva agresiunii unui adversar. Principala misiune a unui Kaisendoka, devine împreună cu activitatea sa curentă de viață, aprofundarea și înrădăcinarea în problema rezolvării unei situații de criză într-o agresiune.
Începătorul Kaisendoka
Unul dintre conceptele cele mai valoroase ale filosofiei orientale este cristalizat de japonezi prin cuvântul „nyunan shin” - începător. Traducerea termenului de „începător” se referă la starea și capacitatea de receptivitate, de deschidere și dorința de învățare, de acceptare a învățăturilor din timpul antrenamentelor. „Minte nonreceptivă” ar putea fi bine adecvată cu termenul de „minte de începător”, așa cum susțin mulți dintre profesori, deoarece mulți dintre studenții începători au adesea noțiuni preconcepute care trebuie să se disipeze înainte de a învăța.
Sistemul de artă marțială Kaisendo apare din nevoia de a integra mai multe tehnici eficiente de arte de luptă într-un singur sistem de autoapărare, bazate pe principii fizice și tehnice reale și nu pe trucuri învățate în mod frecvent în diferite Dojo sau cursuri de autoapărare neoficiale-individuale. Toate artele marțiale și de luptă sunt, în sine, pentru apărare, dar domeniul lor de aplicare și scopul sunt de multe ori adresate diferitelor forme de atac.
Putem spune, de exemplu, că un judoka folosește o tehnică de apărare, dar care se adresează celor familiarizați cu tehnicile de aruncare. Tehnicile de Karate, Kick Boxing sau de control articular din Aikido nu sunt familiarizate unui boxer care, cu siguranță, nu învață box pentru autoapărare. Obiectivul acestuia este de a câștiga o luptă cu multe lovituri la sac și pentru a câștiga un titlu. În plus, normele stabilite în acest sens anihilează posibilitatea de utilizare a oricăror tehnici de arte marțiale dure și uneori periculoase, chiar dacă sunt necesare unei situații agresive, ci dimpotrivă folosirea acelor tehnici eficiente și care duc la un răspuns imediat și adecvat situației în sine.
În Kaisendo, tehnicile se bazează pe Karate Jutsu, ramură din artele marțiale specifică pentru relația sa cu apărarea și nu ca un sistem sportiv precum Judo sau Karate. De aceea, în sistemul Kaisendo s-a creat un regulament competitiv, așa cum există în Jiu Jitsu, pentru a oferi practicanților de arte marțiale care abordează Kaisendo să-și pună în valoare învățăturile din Dojo și pentru a-și demonstra eficacitatea. Sistemul nostru de artă marțială a păstrat linia deschisă de mai sus, iar integrarea sa în conceptul sportiv oferă posibilitatea oricărui practicant de a se intersecta în diverse concursuri de Karate, Judo sau Jiu Jitsu, deoarece învățăturile din Kaisendo cuprind aceste arte marțiale de bază și toate sunt preocupate de același concept – stăpânirea de sine.
De asemenea, credem că adevăratul specialist în artele marțiale se formează în lupta și confruntarea cu alți practicanți de arte marțiale din alte stiluri și nu atunci când acesta se întrece cu un concurent din aceeași artă marțială, cu aceleași reguli, standarde și lacune. Kaisendo oferă această posibilitate ca practicanți din diferite stiluri de arte marțiale să se întâlnească pentru a-și dovedi abilitățile și, de ce nu, de a se completa în eficacitatea unor tehnici care să conducă la o eficiență maximă cu un efort minim. Prin sistemul Kaisendo putem spune că se spulberă, într-un fel, vechiul concept „fiecare profesor cu metodele sale”. Aici nu mai există secrete, pentru că o multitudine de stiluri de arte marțiale concurează la crearea unui întreg, a unui sistem care are ca unic scop eficiența maximă cu timp și efort minim.